pedodontie-1     Pedodonția este ramura medicinei dentare care se ocupă cu îngrijirea și tratarea dinților la copii.

     Întâlnirea cu medicul dentist este una din etapele importante pe care copilul le are de parcurs la început de drum și care își va pune amprenta aupra dezvoltării lui ca adult. De aceea este necesar ca primul contact cu stomatologul să aibă loc la o vârstă cât mai fragedă, înainte de apariția durerilor dentare și de necesitatea unor intervenții stomatologice care îl pot speria.

     În cabinetul nostru, într-o atmosferă caldă și prietenoasă acordăm o atenție specială :

  • Prevenirii leziunilor carioase prin îndrumări privind alimentația sănătoasă, periaj profesional, fluorizări, sigilări cu scopul menținerii dinților temporari pe arcadă în stare funcțională până la momentul erupției dinților definitivi.
  • Profilaxia anomaliilor dento-maxilare prin depistarea și decondiționarea obiceiurilor vicioase.

    În cazul copiilor, în special în dentiția definitivă (dar uneori și în cea temporară), se recurge la măsuri de prevenire a apariției cariei dentare la nivelul suprafețelor masticatorii ale molarilor prin așa numita sigilare.

   Pentru a putea proteja aceste zone delicate, imediat după erupția coroanelor dentare se indică sigilarea șanțurilor și fosetelor prin aplicarea unui material compozit fluid care aderă chimic la dinte, fără a necesita nici un alt fel de intervenție mecanică la nivelul smalțului.

  Cu toate acestea rolul principal în menținerea sănătații orale a copilului și educarea lui în acest sens revine în cea mai mare parte c1părinților. Educarea sănătații orale a micuților începe înca din primele zile de viață prin conștientzarea mamelor asupra importanței alăptării la sân datorită acțiunii benefice asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar pe care îl produce suptul.

  Igiena dentară trebuie să înceapă odată cu apariția primilor dinți temporari, iar în acest sens puteți să vă lăsați sfătuiți de medical stomatolog în legătură cu măsurile de igienă corespunzătoare.

   Igiena efectuată regulat și conștiincios acasă, sub atenta supraveghere a parintelui, îi va crea copilului deprinderi sănătoase pentru restul vieții.