ortodontie   Ortodonţia este o specializare a medicinei dentare care se ocupă de corectarea anomaliilor dento-maxilare. Ortodonția este specialitatea care se ocupă cu îndreptarea poziției dinților, reglarea ocluziei (mușcăturii) și a rapoartelor dintre cele două maxilare.

  Aparatele ortodontice sunt mijloacele prin care se realizează acest lucru si sunt de mai multe tipuri (fixe sau mobile, vizibile sau invizibile). Ele se recomandă de către ortodont pentru fiecare caz individualizat. Acestea acţionează pentru realinierea dinţilor, reantrenarea muşchilor şi influenţarea creşterii maxilarelor. Aparatele ortodontice funcţionează prin exercitarea unei presiuni uşoare asupra dinţilor şi maxilarelor. În funcţie de severitatea problemei, medicul dentist vă recomandă tipul de aparat corespunzător.

  Înghesuirile și ocluziile dentare incorecte afectează în timp sănătatea dinților, a gingiilor și a articulațiilor temporo-mandibulare. Părinții trebuie să fie foarte atenți cu copii lor, să consulte un medic dentist pentru depistarea precoce și tratatea anomaliilor dento-maxilare.

   Pe lângă aspectul inestetic, dinţii strâmbi sunt mai greu de îngrijit, pot fi pierduţi mai devreme din cauza carierii şi parodontopatiei, şi 2324obligă muşchii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia articulației temporo-mandibulare şi dureri la nivelul gâtului, umărului şi spatelui.

  Progresul tehnicii în stomatologie permite astăzi corectarea spectaculoasă a acestor anomalii prin mijloace/aparate ortodontice fixe sau mobile. Astăzi ortodonția nu are limită de vârstă putând fi tratați copii de la vârsta de 5 ani până la adulți de 40 de ani. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine și cu mai multe opțiuni de tratament. De altfel există aparate ortodontice invizibile care pot fi purtate și de persoane care nu își doresc să se vadă acest lucru. Pe lângă aspectul fizionomic pe care îl conferă tratamentele ortodontice (uneori schimbările de fizionomie sunt drastic îmbunătățite), ele conferă și o stare de sănătate a aparatului dentomaxilar.

ww   Corectarea poziției dinților nu este ceva “la modă” ci trebuie privită ca o necesitate atât din punct de vedere al sănătății cât și al relaționării interumane, știut fiind faptul că un zâmbet plăcut aduce multe avantaje în plan social.

   În acest context cabinetul nostru colaborează cu medici specialiști ortodonți.