MODEL    Estetica dentară are ca scop obținerea unui zâmbet cât mai frumos și atrăgător. Estetica dentară este o ramură a stomatologiei moderne care îmbină arta și știința, regăsindu-se parțial în toate celelalte specialități stomatologice.

     Materialele și tehnologia actuală permit realizarea unor restaurări extrem de precise si estetice, indiferent de amploarea intervenției necesare.

    Estetica dentară presupune o evaluare amănunțită a fiecărui caz în parte, deoarece succesul pe termen lung al “frumosului” obținut depinde de sănătatea și funcționalitatea optimă a întregului sistem stomatognat.
   Estetica dentară presupune o serie de tratamente – protetică dentară, ortodonție, implantologie, chirurgie orală, terapie odontală, având drept scop redarea zâmbetului natural al pacienților, creșterea respectului de sine și îmbunătățirea calității vieții.

   Cosmetica dentară reprezintă o ramură a esteticii dentare ce însumează toate procedurile menite să accentueze ideea subiectivă de frumusețe, uneori trecând granița naturalului.
   În sfera cosmeticii dentare intră albirea și fațetele dentare (când nu sunt distrucții structurale ale dinților), conturarea gingivală, șlefuirea selectivă și egalizarea unor dinți, obturațiile de compozit albe, bijuteriile dentare , rotunjirea formei dinților sau unele tratamente ortodontice. Marea majoritate a tratamentelor cosmetice nu sunt necesare din punct de vedere medical, dar sunt dorite.

   Estetica dentară, în schimb, se referă la a îmbina aspectul medical cu cel vizual, prin imitarea și replicarea naturalului.

Cabinetul nostru vă oferă:ESTETICA DENTARA

  • tratament de albire efectuat în cabinet sau la domiciliu
  • obturații fizionomice de compozit
  • coroane și punți ceramice
  • aplicare de bijuterii dentare
  • alinierea dinților prin tratamente ortodontice fizionomice